Ecaterina a II-a

    Origini

      Născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, era fiica prinţului Charles d'Anhalt Zerbst. La vârsta de 14 ani călătoreşte cu mama sa la Sankt Petesburg. Fusese invitată de Elisabeta I-a, împărăteasa Rusiei, o alcoolică la numai 35 de ani, obsedată de cele 15000 de toalete şi 5000 perechi de pantofi care-i umpleau dulapurile. Şi cu un număr impresionant de amanţi. Tânăra Ecaterina era botezată în credinţa ortodoxă şi învăţase limba rusă. Fusese "arvunită" prinţului Petru, moştenitorul tronului, aranjament convenit între familii.

   Drumul spre succes

    Sub influenţa guvernantei sale, viitoarea ţarina va avea preocupări diversificate printre care se numără studiul limbii franceze, scrierea dar şi gustul pentru sclipirea minţii, pentru veselia spontană.

    La 1 ianuarie 1744, Sophia este chemată la Curtea Imperială din Rusia de către împărăteasa Elisabeta I cu scopul de a vedea cum decurge întâlnirea dintre moştenitorul împărătesei, Peter-Ulrich, fiul surorii sale Anna, şi tânara prinţesă, în vederea căsătoriei.

    Ajunsă în Rusia câştigă usor şi repede simpatia împarătesei, dar şi a supuşilor, se impune demnitarilor, se dedica studiului limbii ruse, dar şi al religiei ortodoxe devenind opusul Marelui Duce Petru, care tot timpul afişa maniere nemţeşti în timp ce ea afişa maniere ruseşti.

    La 28 iunie 1744, dată stabilita de împătăteasa, Sophia se converteşte la religia ortodoxă, când primeşte şi prenumele de Ecaterina, care este şi prenumele mamei împărătesei Elisabeta.

    Tânăra prinţesă s-a adaptat cu dibăcie la noul ei mediu, făcându-şi prieteni şi câştigând multă afecţiune şi popularitate la curte. Simulând inocenţă şi supunere, ea a participat la intrigile şi comploturile politice, având grijă să nu fie descoperită, şi a organizat lovitura de stat din vara anului 1762.

     În 1762, Ecaterina a II-a este izolată într-un colţ al Palatului de Iarnă din ordinul proaspătului ţar al Rusiei Petru al III-lea, timp în care acesta se instaleaza cu amanta sa, Elisabeta Voronţova.

     În acelaşi an, Ecaterina este închisă în fortăreaţa de la Schlusselburg. Este eliberată repede pentru a se evita un scandal, însă, Ecaterina ştie acum cum se pune problema:ea sau el, tronul sau închisoarea.

     Pe măsură ce timpul trecea, iminenţa pericolului era evidentă, iar toţi cei apropiati Curtii Imperiale se gândeau la o soluţie - revoluţia de palat. În zorii zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina, care se află trimisă de soţul ei la Peterhof, pleacă spre Sankt-Petersburg.

     În faţa regimentului Imailovski şi apoi a celorlalte regimente, contele Kirill Razumovski o proclamă pe Majestatea Sa, împărăteasa Ecaterina, suverană unică şi absolută a întregii Rusii.

    Tarina Rusiei

     Duminică, 30 iunie 1762, Ecaterina îşi face o intrare triumfală la Sankt-Petersburg, salutată de focuri de artilerie şi de aclamaţii însufleţite. Petru al III-lea, chiar în dizgraţie şi închis, reprezintă o ameninţare permanentă pentru tron. La 6 iulie, ţarul este asasinat de prietenii împărătesei. Pe 7 iulie ea face public un manifest în care spunea că ţarul Petru al III-lea a făcut o violentă colică hemoroidală, care i-a pus capăt vieţii.

     Încoronarea Ecaterinei are loc pe data de 22 septembrie la Moscova, moment in care convoacă pentru prima oară Senatul la Palatul de Vară-îngrozită de tabloul situaţiei financiare şi sociale a ţării. Ia măsura înfiinţării unei bănci de emisiune, care imprimă hârtie-monedă în funcţie de cerinţele trezoreriei imperiale.

     Începe o corespondență cu Voltaire care va dura 15 ani, până la moartea filosofului francez. Ecaterina își dorește să fie demnă de elogiile pe care i le aduce Voltaire: să guverneze ferm după idei liberale. După moartea lui Voltaire, la 30 mai 1778, ea achiziționează biblioteca acestuia care ajunge la Ermitaj alături de biblioteca lui Diderot. Considerându-se continuatoarea operei lui Petru cel Mare, este dornică să facă un monument pe care să-l consacre gloriei predecesorului ei. Inaugurarea statuii din bronz reprezentând pe Petru cel Mare va avea loc la 7 august 1782. Pe soclu e gravat "Lui Petru I, Ecaterina a II-a".

     În 1763, pune bazele unor proiecte: un azil de copii orfani, o școală de moașe, un stabiliment de igienă populară, un institut de educație pentru fiicele de nobili (faimosul Institut Smolnâi). Aduce muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei și ale Volgăi. Speră ca prezența pe pământ rusesc a acestor străini cinstiți, sobri și activi să-i incite pe țăranii ruși și să le fie un exemplu.

    Cheamă în Rusia, medici, dentiști, arhitecti, ingineri, meșteșugari. Înființează o Academie de Științe. O epidemie de variolă, care a făcut ravagii în țară, o determină pe împărăteasă în octombrie 1764 să-și facă vaccinul antivariolic, dând astfel un exemplu întregii națiuni.

     A încurajat imigranții străini să se stabilească în Rusia oferindu-le pământ gratuit și scutindu-i de taxe, avantaje care au dus la crearea unei comunități întreprinzătoare de germani în regiunea Volgăi.

     În 1782 a înființat o Comisie a Educației Naționale și a înființat un colegiu de pregătire a profesorilor în 1783. Statutul Școlilor Naționale din 1786 a decretat că trebuie să existe câte un liceu în fiecare capitală de provincie și câte o școală primară în fiecare oraș, care să asigure școlarizarea gratuită pentru băieți și fete. Pedeapsa corporală în școli era un lucru obișnuit deși ea a fost interzisă în 1786 și marea majoritate a populației a rămas analfabetă, deoarece școlarizarea gratuită nu i-a inclus și pe copiii de șerbi.

     Începe ceea ce ea consideră a fi marea împlinire a vieții sale, Nakaz-ul sau Instrucțiune în vederea elaborării unui Cod al legilor. În toamna anului 1766, își prezintă ea însăși opera Senatului. Nakaz-ul a fost puternic inspirat de scrierile unor autori iluminiști ca Montesquieu, Beccaria și Bielfeld, pe care Ecaterina îi studiase. În primăvara anului 1767, deputații încep să se întrebe ce titlu se cuvine pentru împărăteasa ca recunoștință pentru inițiativa sa: "Ecaterina cea Mare", "Preaînțeleapta", "Mama Patriei"? Titlul de Ecaterina cea Mareîntrunește cele mai multe sufragii. Ea se preface iritată, dar, de fapt, îi place această titulatură.

     Comisia Legislativă a prezentat împărătesei declarații de plângere în legătură cu Nakaz-ul însă ea nu a reușit să eleboreze un cod de legi. Izbucnirea războiului cu Turcia în 1768 a pus capăt ședințelor acesteia. Deși a fost o declarare parțială a idealurilor iluministe, Nakaz-ul nu a fost un manifest liberal. El a definit Rusia ca pe o monarhie absolută cu legi fundamentale.

     Ecaterina a vrut să facă din curtea ei centrul vieții culturale a Rusiei. Producția ei literară cuprindea satire, articole de istorie a Rusiei și librete de operă. A încurajat traducerea în limba rusă a unor opere străine și în 1783 a pus bazele Academiei Ruse de Limbă, care a publicat primul dicționar rus. A adăugat Palatului de Iarnă un teatru de curte și a sponsorizat reprezentațiile teatrale. Cenzura a avut un caracter liberal până la începuturile Revoluției franceze.

     A angajat arhitecți neoclasici și a cumpărat numeroase picturi europene.

     Pe parcursul lungii ei domnii, Ecaterina a avut mai mulți iubiți. În timpul rebeliunii lui Pugaciov, Ecaterina a avut cea mai importantă relație personală din viața ei, iubirea cu Grigori Potemkin, un vechi ofițer de armată, cultivat și capabil. Afecțiunea ei fățișă față de el a dat naștere la zvonuri privind o posibilă căsătorie secretă. Deși locul lui Potemkin în patul Ecaterinei a fost ocupat în 1776 de o serie de tineri ofițeri de armată, el a rămas o figură foarte influentă până la moartea sa în 1791.

     Reputația Ecaterinei de insațiabilitate sexuală s-a format în timpul vieții ei și s-a imprimat cu putere în memoria opiniei publice. Nu există mărturii credibile decât despre 12 amanți care s-au perindat prin viața Ecaterinei, unele dintre aceste relații amoroase fiind de lungă durată. Astfel, amantul Ecaterinei de la începutul anilor 1750 a fost curteanul Serghei Saltikov. El putea fi tatăl fiului ei, Pavel.

      La sfârșitul anilor 1750, tatăl probabil al fiicei ei Ana Petrovna, care a murit în primul an de viață, a fost Stanisław Poniatowski, care, ulterior, a devenit rege al Poloniei. Grigori Orlov a fost ofițer de Gardă și o figură importantă în lovitura de stat care a adus-o pe Ecaterina la putere. Cei doi au devenit amanți în 1761 și relația lor a durat 11 ani. Fiul lor, Alexei Bobrinskoi a primit moșii din partea mamei sale.