Ioana D'Arc

        Se naste la Domrémy, in Bar, Franta, la 6 ianuarie 1412, intr-o familie de tarani fermeri, situata langa frontiera Lorenei.

        În 1420, Delfinul Carol fusese dezmoştenit când tatăl său, Carol VI, semnase Tratatul de la Troyes; acesta îi recunoştea pe Henric V al Angliei şi moştenitorii săi drept succesori ai tronului francez.

         După doi ani însă, ambii regi erau morţi. Delfinul s-a proclamat imediat Carol VII al Franţei, dar îndoielile cu privire la justeţea luptei sale i-au marcat eforturile împotriva englezilor. Ioana a reuşit să-l convingă pe Carol să se încreadă în ea, iar talentul ei de a-şi însufleţi ostaşii a fost unul din factorii majori ce au dus la schimbarea cursului Războiului de O Sută de Ani.

         1428 Tanara fata a sustinut ca aude voci angelice care-i spun sa mearga la Delfin si sa-l ajute sa-si recastige regatul din mainile englezilor. Cu timpul aceste voci le-a identificat ca apartinand sfintilor Mihail, Caterina si Margareta.

        In vremea aceea, regele Frantei era inca neincoronat - era cunoscut sub titlul de Delfin. Regele englez, Henric al VI-lea, revendica coroana franceza si era sustinut de ducele Burgundiei, unchiul Delfinului, in companiile sale de ocupare a unor largi portiuni din nordul Frantei.

          Ioana a mers pana la cea mai apropiata enclava franceza, in Vaucouleurs, si a cerut sa fie lasata sa vorbeasca cu regele. Nu avea decat saisprezece ani, dar atat ea, cat si viziunile ei erau luate foarte in serios.

        Succesul ei de la Orleans a arătat că englezii nu erau invincibili. Răsturnarea radicală a şanselor francezilor a continuat şi după moartea Ioanei. Arătându-li-se că victoria este posibilă, francezii au continuat să-i împingă pe englezi afară din Franţa.

       Factorii ce au condus la sfârşitul tragic al Ioanei au fost atât victoria ei, cât şi vocile pe care le auzea. Pe data de 22 mai 1430, Ioana, pe atunci în vârstă de 18 ani, a fost luată prizonieră şi închisă de englezi la înfrângerea cărora participase. Împotriva ei s-au formulat 12 acuze grave, printre care şi "oroarea" purtării de veşminte bărbăteşti, vărsarea de sânge britanic şi refuzul de a tăgădui că aude vocile sfinte.

        La procesul ei din 1431, Ioana a oferit judecătorilor mai multe detalii intrigante referitoare la voci. Iniţial, ea le auzea doar când era cuprinsă de teamă. Nu le-a putut distinge mesajele abia şoptite decât cu a treia ocazie, când sfinţii s-au şi materializat vizual pentru prima dată. Şi nu putea înţelege vocile dacă în casă sau în curte era zgomot. Ea a spus că aceste apariţii erau însoţite de un "miros plăcut", iar teama pe care i-o inspirau o făcea să cadă în genunchi.

         La ora nouă, în dimineaţa zilei de 30 mai 1431, Ioana a urcat în căruţa închisorii şi a fost trasportată în piaţa centrală din Rouen. Aceasta era plină de soldaţi, oficiali ai bisericii, nobili şi orăşeni. În timp ce era târâtă către rug, Ioana s-a rugat să i se aducă o cruce de la biserică pentru a-şi putea aţinti privirea asupra ei până la sfârşit. Dorinţa i-a fost îndeplinită, iar ea a fost legată de stâlpul din mijlocul rugului, pe cap aşezâdu-i-se mitra Inchiziţiei - o bentiţă pe care era înscris sloganul "Eretică, Recidivistă, Apostată, Idolatră".

    In spatele usilor inchise

Ioana de Orleans

Tanara pastorita sa nu fi fost deloc o tarancuta ci de fapt fiica reginei si a fratelui regelui? 

Inca din 1430 se vehiculeaza faptul ca Ioana D'Arc sa nu fi fost cine se crede ca ar fi fost, ci, de fapt, o membra a familiei regale. 

Mai multe detalii aici.

Legenda Ioanei D'Arc

Pe de alta parte de mai crede ca toata poveste Ioanei D'Arc este o legenda inventata de europeni in jurul anilor 1900.

  1. Legenda a fost creată pe la 1900 de naționaliștii francezi în vederea revanșei cu Germania;
  2. Ioana era bolnavă ceea ce putea atrage suspiciunea de posesiune demonică și/sau vrăjitorie, iar pedeapsa era uneori arderea pe rug;
  3. Ioana nu a luat parte la lupte; faptele de arme i-au fost atribuite de falsificatori;
  4. Legenda intră în categoria: mitul necesar

Mai jos este trailer-ul unui film care prezinta povestea oficiala a persoanlitatii feminine 

© 2018 Vremuri la feminin. Femeia - personaj si personaliate istorica. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți