Livia Drusilla

    Origini

      S-a născut la 30 ianuarie 59 sau 58 î.H. ca fiică a lui Marcus Livius Drusus Claudianus și a soției sale, Aufidia, o fiică a magistratului Marcus Aufidius Lurco. Diminutivul Drusilla adesea găsit în numele ei sugerează că ea a fost a doua fiică. Marcus Livius Drusus Libo a fost fratele ei adoptat.

      Ea a fost căsătorită de tatăl ei, probabil în 43 î.Hr. la vârsta de 16 ani cu Tiberius Claudius Nero. Tatăl ei s-a sinucis în Bătălia de la Philippi, împreună cu Gaius Cassius Longinus și Marcus Junius Brutus, dar soțul ei a continuat lupta împotriva lui Augustus, acum în numele lui Marc Antoniu și al fratele său, Lucius Antonius. Primul ei copil, viitorul imparat Tiberius, s-a născut în 42 î.Hr. În 40 î.Hr., familia a fost forțată să părăsească Italia în scopul de a evita interdicțiile lui Augustus și s-a alăturat lui Sextus Pompeius în Sicilia, după care a trecut în Grecia.

     Viata ca imparateasa

       Octavian desfăcea căsătoria cu Scribonia, pentru a se uni cu Livia Drusilla. Se spune că şi-a adus în casă pe a treia soţie, chiar în ziua când venea pe lume Iulia, în anul 38 î.e.n. Scribonia fusese măritată mai înainte de două ori cu doi foşti consuli. Octavian motiva despărţirea de ea ca fiind: "dezgustat de moravurile depravate ale acestei femei" (Suetonius, Augustus, 62). Numai pe Livia a iubit-o, a stimat-o şi a păstrat-o ca soţie până la moarte, ea fiindu-i un preţios şi tainic auxiliar politic.

      Căsătoria pripită cu Livia, în anul 38 î.e.n., a produs destulă nedumerire asupra felului în care s-a realizat. Livia Drusilla, pe atunci în vârstă de 20 de ani, fusese căsătorită de la vârsta de 15 ani acu un om mult mai vârstnic, Tiberius Claudius Nero; avea un băiat în vârstă de patru ani, viitorul împărat Tiberius, şi era gravidă în a şasea lună (cu viitorul său fiu, Drusus). Mama Liviei, de origine nobilă, fusese o femeie amabilă şi modestă, calităţi sufleteşti pe care le-a transmis fetei.

       Fostul soţ al Liviei a murit în anul 33 î.e.n. şi atunci cei doi fii, Tiberius şi Drusus, au trecut sub tutela lui Octavian, fiind aduşi spre a fi educaţi în casa acestuia, deci alături de mama lor. Cu toată puternica dorinţă a lui Octavian de a avea un moştenitor de la această femeie atât de iubită, căsătoria sa cu Livia a rămas sterilă.

      După părerile multor istorici, căsătoria grăbită cu Livia s-ar explica prin dorinţa lui Octavian de a se lega cât mai puternic de vechea nobilime romană. Velleius Paterculus, istoric din timpul domniei lui Tiberius (14-37 e.n.), prieten şi confident al acestui împărat, pretindea că însuşi primul soţ al Liviei ar fi combinat această căsătorie, din pricina situaţiei sale politice, a vârstei înaintate şi a unei boli. Se crede, de asemenea, că aristocraţia romană fusese şi ea interesată în realizarea acestei căsătorii, deoarece braţul unei femei inteligente şi frumoase, petrecut pe după gâtul lui Octavian, era de fapt lanţul cu care se lega de interesele acestei clase. O jumătate de secol, în mod discret, ea va sprijini interesele acestei aristocraţii, în casa soţului său. Femeie de viţă veche patriciană, echilibrată în judecăţile sale, demnă la palat şi virtuoasă în mijlocul unei societăţi în descompunere morală, Livia "va consimţi să sacrifice multe dintre veleităţile sale de primă doamnă a imperiului", pentru interesele politice ale soţului său.

      I s-au atribuit de către unii istorici păcatele obişnuite timpului: folosirea otrăvii în anumite împrejurări, intrigi sentimentale şi o ambiţie vicleană pentru asigurarea viitorului fiilor săi din prima căsătorie. Dar nimeni n-a putut arunca asupra ei nici cea mai mică bănuială de adulter şi desfrâu. Gloria, bogăţiile, adulaţiile şi puterea n-au corupt-o, ca pe alte împărătese de mai târziu. În casa neîncăpătoare de pe colina Palatin a văzut atîţia oameni de seamă, colaboratori ai împăratului şi a fost martoră la discuţii ce hotărau marile interese ale statului. În mijlocul acestora şi-a păstrat simplicitatea şi devotamentul faţa de soţ.

       Până la căsătoria cu Livia, Octavian dăduse destule exemple de cruzime şi perfidie, pecetluite prin semnătura ce depusese pe lista de proscripţii din anul 43 î.e.n., când triumvirii au trimis la moarte trei sute de senatori şi trei mii de cavaleri, duşmani politici ai lor. Prezenţa acestei femei, graţioase şi cumpătate, alături de el a determinat o schimbare a caracterului său intrigant, brutal şi feroce. Livia i-a recomandat totdeauna indulgenţă, bunăvoinţă şi chiar iertare faţă de supuşi. Ajuns împărat, el va păstra această atitudine.

      Simplitatea Liviei în port şi hrană se încadra perfect în planul de austeritate lansat de Augustus, duşman al risipei şi luxului. La masă, împărăteasa obişnuia să bea vin adus din Dalmaţia, considerat ca un bun medicament pentru longevitate. Era vegetariană, consumând multe zarzavaturi şi fructe. Prefera salata de coacăze negre amestecate cu plante aromate, fructe, piper şi alte condimente. Credea că această salată, nelipsită de pe masa ei, este cea mai bună hrană pentru menţinerea sănătăţii stomacului.

        Dispreţuitoare a ocupaţiilor uşuratice, iubea viaţa şi activitatea domestică, conducând munca sclavelor sale, ca şi Penelopa homerică. În afară o interesa numai administrarea bunurilor sale personale. Ea şi soţul său îşi închipuiau că pot reînvia, prin exemplul casei lor, austera viaţă familială romană din vechile timpuri ale republicii, ceea ce era privit ca o naivitate în societatea timpului. Exemplul familial al lui Augustus şi legile date prin senat pentru stăvilirea luxului stârneau doar zîmbetele unor oameni din sânul aristocraţiei decăzute, în perioada de trecere de la republică la imperiu.

       Descoperirile arheologice infirmă însă viaţa modestă şi neluxoasă, de care fac atâta paradă istoricii antici şi moderni, atunci când reconstituie biografia Liviei şi îi descriu casa de pe Palatin. În anul 1725 s-a descoperit lângă Via Appia din afara Romei, nu departe de poarta "Sfântul Sebastian", un imens cavou subteran de tipul columbaria, compus din numeroase încăperi şi nişe. Epitafurile mormintelor indicau un numeros personal domestic, în slujba împărătesei Livia, în număr de peste şase sute de sclavi şi liberţi. Cum ea a fost împărăteasă timp de peste 60 de ani, aceasta arată că circa zece persoane din personalul său decedau în fiecare an, ceea ce indică numărul mare de oameni de care dispunea în permanenţă.

       Ca intelect, Livia era mult superioară soţului. Suetonius ne spune că Augustus: "Chiar şi în conversaţiile particulare cu soţia sa Livia, când subiectele erau serioase le scria şi le citea după carnetul său, ca să nu vorbească dus de împrejurare mai mult sau mai puţin". Atunci când Augustus se îmbolnăvea sau i se părea că este bolnav, cel mai bun medic al său era prezenţa Liviei. De aceea, vrând-nevrând, ea trebuia să-l însoţească în toate călătoriile. Pe timpul îndelungatei lor vizite făcute în Orient, în anul 22, Livia purta pe corabie o capră ca să aibă lapte proaspăt pentru soţ. Copleşit de atîta solicitudine din partea împărătesei, el o lăuda peste tot mulţimilor.

      În faţa acestui concert de virtuţi, apar însă şi defectele Liviei. Literatura istorică antică s-a straduit să o eticheteze pe Livia ca femeie inteligentă, geloasă pe Iulia şi soţii săi, folosind chiar otrava - imputări ce nu corespund decât parţial realităţii istorice. Mult mai târziu, împăratul Caligula, care o cunoscuse bine în copilărie şi la maturitate pe această străbunică, a spus despre ea un mare adevăr, că era "Ulisse în rochie" (Suetonius, Caligula, 23). Modestia ei ascundea o mare şiretenie, o puternică dorinţă de a participa din culise la treburile de stat şi de a-şi spune părerea în problemele de guvernământ - ceea ce public nu se putea face, femeile neavând drepturi politice. Simplitatea domestică afişată de ea şi soţ este demascată de cohortele de sclavi folosite numai pentru garderobă şi podoabele feminine. Noua generaţie aristocrată ce s-a format după victoria de la Actium (31 î.e.n.), dornică de lux, avidă după plăceri, ostilă căsătoriilor şi naşterilor, putea fi informată şi ea despre unele făţărnicii de la palat, unde lâna se torcea de formă.

     Augustus avea o fiică, pe Iulia, din căsătoria cu Scribonia, Livia îşi făcuse de mult iluzia de a o avea ca noră. Deci indirect, unul dintre fiii săi putea deveni succesorul tronului. Poate că împăratul ar fi acceptat bucuros acest proiect matrimonial, dacă n-ar fi fost solicitat, pe de altă parte, de către sora sa multiiubită, Octavia, care era şi ea mama unui fiu, Marcellus, pe care dorea să-l vadă moştenitor al tronului printr-o căsătorie cu vara sa primară, Iulia.

     Augustus nu putea ezita prea mult şi a înclinat spre nepotul său de soră. Iulia, în vârstă de 14 ani, fu astfel căsătorită cu Marcellus, care se apropia de 18 ani. Pentru Livia a fost o înfrângere serioasă această căsătorie, dar ea ştiu să-şi ascundă rănile şi să aştepte. După cum remarca Tacitus, ea se stăpânea, înarmată cu o virtute demnă de legendarele timpuri ale Romei; păstra acelaşi spirit curtenitor în felul de a se comporta, ca o mamă mândră şi o soţie afectuoasă, căutând să nu producă răceală între membrii familiei. Atare prefăcătorie se poate citi şi pe statuile sale, prezentată în sculptură cu o frumuseţe glacială, cu un obraz inexpresiv şi cu o fizionomie liniştită, aşa cum dorea ea să fie.

     Cu toate înfrângerile şi dezamăgirile pe care le suferea la palat, Livia continua să lucreze mână în mână cu soţul său. Colabora la legea privitoare la obligativitatea căsătoriei şi ajută material copiii familiilor senatoriale sărăcite. Participă cu aceeaşi discreţie la treburile politice, exercitând cîte o dată o influenţă sănătoasă asupra hotărârilor lui Augustus. Datorită ei a fost graţiat Cn. Cornelius Cinna, participant la o conjuraţie. Nu putea însă avea o înrâurire decisivă asupra soţului nici în probleme politice şi nici în viaţa de familie. Toate căsătoriile şi divorţurile le hotăra împăratul. Întâmpina cu mare satisfacţie atitudinea favorabilă a lui Augustus faţă de fiii săi, Tiberius şi Drusus, cărora le încredinţa importante comandamente militare şi demnităţi în viaţa administrativă.

     Începând cu anul 11 î.e.n., viaţa Liviei fu întristată de evenimente nefericite. Pierdu pe fiul său Drusus, în vârstă de 30 de ani, mort la Rin în urma unei căderi de pe cal. Împreună cu Augustus, a plecat în plină iarnă (9 î.e.n.) ca să întâmpine la Ticinum, în câmpia Padului, cortegiul funerar al lui Drusus, înmormântat cu mari onoruri la Roma. Durerea doliului nu o aruncă în singurătatea casei, cum se întâmplase odinioară cu Octavia. Ca să-şi stăpânească durerea de mamă, găsi consolare în filozofie, discutând cu filozoful curţii, Areios, despre rostul vieţii şi al morţii. Primi în casa sa pe Antonia, văduva lui Drusus, şi se ocupă de educaţia nepoţilor săi, dintre care cel mai dificil se arăta Claudius, viitorul împărat. Augustus şi senatul se străduiră să o consoleze pe Livia prin diferite onoruri acordate defunctului său fiu sau chiar ei, în viaţă.

     Cu ajutorul factorilor externi si toate planurile mai mult sau mai putin reusite, Livia ajunte in cele din urma sa il urce pe tron pe fiul ei cel mare, Tiberius.