Maria Tereza a Austriei
Origini
În dimineaţa zilei de 13 mai 1717, la Palatul Hofburg din Viena se năştea Maria Tereza, fiica lui Carol al VI-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman. Viitoarea urmaşă la tron nu a fost primul copil al familiei imperiale, ea având un frate mai mare, arhiducele Leopold, care la puţin timp înainte ca ea să vadă lumina zilei a murit.
Naşterea ei a fost o dezamăgire pentru întregul imperiu, deoarece legea salică permitea doar urmaşilor de sex masculin să urce pe tron. Având în vedere faptul că şi următorii copii au fost tot fete, până în 1720 Carol al VI-lea a reuşit cu multe sacrificii să obţină aprobarea pentru Pragmatica Sancţiune, conform căreia marile puteri ale Europei o recunoşteau ca moştenitoare la tron pe fiica sa cea mare, Maria Tereza.
Imparateasa Sfantului Imperiului Roman
Maria Tereza a urcat pe tronul Sfântului Imperiu Roman la vârsta de 23 de ani, în urma morţii tatălui ei pe 20 octombrie 1740. La acea dată, imperiul nu se afla într-o situaţie prea bună, armata era la pământ, iar trezoreria era goală, în urma războiului cu Turcia. Maria Tereza nu a fost primită cu braţele deschise de către mai marii Europei. Considerată o femeie fără experienţă, şi carea avea să fie influenţată de simpatiile soţului ei pentru Franţa, acesştia o priveau cu suspiciune. Pentru a asigura funcţia lui Francisc I, ea îl face co-domnitor al Austriei şi Boemiei, titlu recunoscut de către Dieta maghiară în 1741.
Pentru că o femeie nu ar fi putut fi aleasă ca împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Maria Tereza a vruts să asigure funcția pentru soțul ei. Totuși, Francisc nu deținea suficiente teritorii sau poziții în interiorul Imperiului. Pentru a-l face eligibil pentru tronul imperial, Maria Tereza l-a numit pe Francisc co-domnitor al Austriei și Boemiei la 21 noiembrie 1740. Totuși, i-a luat mai mult de un an Dietei din Ungaria să-l accepte pe Francisc drept co-domnitor. În ciuda iubirii pentru soțul ei și a poziției acestuia de co-domnitor, Maria Tereza nu i-a permis acestuia să decidă cu privire la probleme de stat și de multe ori îl dădea afară de la ședințele consiliului atunci când nu erau de acord.
In noiembrie 1740, Maria Tereza și-a asigurat recunoașterea regelui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei, care nu a acceptat Sancțiunea Pragmatică în timpul vieții tatălui ei.
În decembrie, regele Frederic al II-lea al Prusiei a invadat Ducatul Silezia și a solicitat ca Maria Tereza să i-l cedeze, amenințând că se va alătura dușmanilor ei în caz de refuz. Maria Tereza a decis să lupte pentru provincia bogată în minerale. Frederic i-a oferit chiar un compromis: el va apăra drepturile Mariei Tereza dacă ea este de acord să-i cedeze cel puțin o parte din Silezia. Francisc Ștefan a fost inclinat să ia în considerare aranjamentul însă regina și consilierii ei nu, temându-se că o violare a Sancțiunii Pragmatice ar fi invalidat documentul în întregime.[34] Fermitatea Mariei Tereza l-a asigurat pe Francisc Ștefan că ar trebui să lupte pentru Silezia iar ea era convinsă că va menține în Imperiu "bijuteria coroanei Casei de Austria".[35] Ea dă dovadă de o fermitate admirabilă "Mai bine să vină turcii la porțile Vienei, mai bine să facem concesiuni Bavariei și Saxoniei decât să renunțăm la Silezia". Invadarea Sileziei de către Frederic a fost începutul unei dușmănii pe tot parcursul vieții lor.
Cum Austria este săracă în comandanți militari experimentați, Maria Tereza îl eliberează pe mareșalul Neipperg, care fusese întemnițat de tatăl ei pentru slabele rezultate în războiul cu Turcia. Neipperg preia comanda trupelor austriece în martie. Austriecii au suferit o înfrângere zdrobitoare în bătălia de la Mollwitz în aprilie 1741. Franța a întocmit un plan de împărțire a Austriei între Prusia, Bavaria, Saxonia și Spania. Mareșalul francez Belle-Isle i s-a alăturat lui Frederic la Olmütz. Viena este în panică, nici unul dintre consilieri Mariei Tereza neașteptându-se să fie trădați de Franța. Francisc Ștefan îi cere soției sale să ajungă la o înțelegere cu Prusia, așa cum procedase Marea Britanie. Maria Tereza a fost de acord cu negocierile fără tragere de inimă.
Contrar tuturor așteptărilor, o cantitate semnificativă de sprijin pentru tânăra regină a venit din Ungaria. Încoronarea ei ca regină a Ungariei are loc la Catedrala Sf Martin din Pressburg (astăzi Bratislavia), la 25 iunie 1741. Își face intrarea îmbrăcată în costum popular ungar, pe un cal alb. Pentru a potoli setea celor care considerau sexul ca fiind obstacolul ei cel mai serios, Maria Tereza și-a asumat titlurile masculine. Astfel, în nomenclatură, Maria Tereza a fost arhiducele și rege. Între timp, în martie 1741, a născut un băiat voinic botezat Iosif.
Până în iulie, încercările de conciliere s-au prăbușit complet. Aliatul Mariei Tereza, Electorul de Saxonia, a devenit acum inamicul ei și George al II-lea a declarat Principatul Braunschweig-Lüneburg neutru. Pentru a obține ajutorul ungurilor, ea acordă favoruri boierimii maghiare fără a concede la toate cererile lor. Dieta ungară votează recrutarea unei armate de 40000 de oameni. În noiembrie, trupele franco-bavareze cuceresc Praga iar Carol Albert este recunoscut rege al Boemiei de dieta cehă. La 24 ianuarie 1742 Carol Albert este ales în unanimitate împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Tratatul de la Breslau din iunie 1742 pune capăt ostilităților dintre Austria și Prusia. Aproape întregul teritoriu al Sileziei, cu bogățiile și populația ei de un milion de locuitori revin Prusiei. Decepționată, Arhiducesa face o prioritate din a recupera Boemia. Trupele franceze părăsesc Boemia în iarna aceluiași an. La 12 mai 1743, Maria Tereza s-a autoîncoronat regină a Boemiei în Catedrala Sf. Vitus, într-o atmosferă de sărbătoare. În 1744, succesele militare ale Austriei îl exasperează pe Frederic al II-le al Prusiei.
La începutul lunii ianuarie 1744, împăratul Carol Albert moare la reședința de vară a ducilor de Bavaria. Singurul fiu al acestuia, Maximilian, se grăbește să trateze cu Maria Tereza. În schimbul Bavariei, el se angajează să voteze pentru alegerea soțului ei ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Francisc Ștefan este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman la 13 septembrie 1745. Prusia îl recunoaște ca împărat și Maria Tereza recunoaște încă o dată pierderea Sileziei prin Tratatul de la Breslau în decembrie 1745. La 28 octombrie 1748, la Aix-la-Chapelle, este semnat tratatul prin care Maria Tereza este recunoscută definitiv drept stăpână a statelor Habsburgilor, din care au fost rupte Silezia (oferită Prusiei), o mică parte din Milano (oferită regelui Sardiniei), și ducatele de Parma și Piacenza (oferite Spaniei).
Domeniul Croanei numără 22 de milioane de oameni distribuiți în statele ereditare (ducatele Austria, Stiria, Carintia, Carniola și Tirol), regatele Ungaria și Boemia, posesiunile italiene (Lombardia, Istria) și flamande (Luxemburg, Brabant, Flandra).
În ceea ce priveşte politica internă, ea a iniţiat un program care a fost cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Şi în această privinţă ea a dat dovadă de o gândire pragmatică şi de o bună evaluarea a oamenilor, ea alegându-şi cu măiestrie miniştri. O comisie aleasă de către ea a formulat un nou cod legislativ, Codex Therezianus, iar în 1768 a adoptat un nou cod penal. Tot ea a interzis tortura. În ceea ce priveşte situaţia oamenilor mai săraci, ea a iniţiat desfiinţarea iobăgiei, lege implementată de către urmaşul său la tron, fiul ei, Iosif al II-lea. În 1774 a formulat o reformă a învăţământului, dar şi una a sistemului de recrutare al armatei.
În urma morţii lui Francisc I, în 1765, Maria Tereza îl numeşte urmaş la tron şi împărat pe fiul său cel mare, Iosif al II-lea. Domnia mamă-fiu a fost plină de contre între cei doi, împărăteasa luând în considerare şi abdicarea. În cele din urmă ea i-a lăsat puterea de decizie în privinţa politicii externe fiului ei. Pe 29 noiembrie 1780, Maria Tereza moare la Palatul Hofburg din Viena, în urma unei hemoragii cerebrale, unde a domnit 4 decenii, lăsându-l la conducerea Sfântului Imperiu Roman pe fiul ei, Iosif al II-lea.